Trips Category: Excursii

admin May 6, 2017 0

Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Ulpia Traiana Sarmizegetusa

 

 

Ruinele orașului Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Ulpia Traiana Sarmizegetusa (nume complet: Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa) a fost capitala provinciei romane Dacia. Situată la o distanță de 40 de km de Sarmizegetusa Regia, capitala anterioară a regatului dac, colonia Ulpia Traiana a fost întemeiată după cucerirea acestuia de către împăratul Traian, între anii 108-110. Conform unui monument epigrafic, orașul a fost fondat din porunca împăratului de către generalul guvernator Decimus Terentius Scaurianus.

Sub Hadrian i-a fost adăugat și numele Sarmizegetusa, iar în timpul împăratului Alexandru Sever a devenit metropolis. Așezarea a cunoscut o perioadă de dezvoltare care a durat până în a doua jumătate a secolului al III-lea, când a avut loc retragerea aureliană. În acest interval s-a construit pe bază de materiale variate, precum piatra locală de râu și stâncă, marmura, cărămida și țigla. Cea mai impunătoare clădire, amfiteatrul, avea o capacitate de cca. 5000 de persoane.

Ruinele orașului antic constituie un complex arheologic (cod LMI HD-I-s-A-03205)aflat în localitatea Sarmizegetusa din județul Hunedoara. În apropiere este și Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa, fondat în 1924, care adăpostește obiecte recuperate în cursul cercetărilor arheologice. Până în prezent, o mare parte din suprafața orașului antic nu a fost excavată de arheologi.

Amplasare

Sarmizegetusa în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773

Dacă vechea capitală a Daciei preromane se situa în Munții Orăștiei la o altitudine de 1.200 m, Sarmizegetusa Romană era amplasată pe un teren aproape șes, în bazinul Hațegului, la cota 531 m. Orașul se afla la aproximativ 8 km depărtare de trecătoarea care face legătura între Banat și Transilvania și care purta în antichitate numele de Tapae, astăzi “Porțile de Fier ale Transilvaniei”. Alegerea amplasamentului pentru întemeierea orașului s-a făcut în baza avantajelor strategice și economice, cu Munții Retezat la sud și Munții Poiana Ruscă la nord, constituiau bariere naturale greu de străbătut pentru eventualii atacatori. Teritoriul metropolei se întindea de la Tibiscum la Micia, până la intrarea Jiului în defileu, un teritoriu propice în care capitala s-a putut dezvolta în liniște, fiind apărată de castrele Tibiscum, Voislova, Micia și Bumbești.

Cetatea, un patrulater format din blocuri de piatra masive ( de perete Dacian ) , a fost construită cu cinci terase , pe o suprafață de aproape 30.000 mp .

Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunăre și făcea legătura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum (Moigrad).

Istorie

Deoarece romanii voiau sa evite o nouă luptă foarte dificilă la Tapae în următoarea lor incursiune împotriva dacilor, au amplasat la sfârșitul campaniei din 101-102 d.C., la distanța de 8 km est de Porțile de Fier ale Transilvaniei, în Câmpia Hațegului, o garnizoană romană. Pe acest amplasament al taberei militare romane se va construi după obținerea victoriei din anul 106 d.C., un mare oraș, capitala unei noi provincii a Imperiului Roman.

Ulpia Traiana a fost întemeiată de guvernatorul Daciei Romane Decimus Terentius Scaurianus și avea o formă obișnuită în acea vreme la romani: un patrulater cu laturile rotunjite, cu o suprafață de 32,4 ha, lungimea 600 m, lătimea 540 m și înălțimea zidului de 4–5 m. Zidul era construit din blocuri de piatră cioplite, îmbinate cu mortar, și era prevăzut în partea superioară cu creneluri, având pe fiecare latură câte o poartă. Porțile de pe laturile paralele erau legate între ele prin două străzi principale, care străbăteau cetatea dintr-o parte în alta. Forul era în centrul orașului cuprins între zidurile de apărare și se afla la întretăierea celor două străzi principale amintite mai sus. Dacă în interior se aflau clădirile administrative și religioase, în afară însă se aflau case, gospodarii, unele temple, dar și construcții publice și particulare precum și cimtirele. Numele complet al orașului era Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.

La scurt timp de la întemeiere, are loc o răscoală a sarmaților în 117-118 d.C. Ea a fost înăbușită cu cruzime de Quintus Marcius Turbo, trimis de împăratul Hadrian, și care era un militar specializat în astfel de acțiuni de suprimare a răscoalelor din imperiu. Drept recunoștință pentru nimicirea răscoalei, conducerea orașului a ridicat în 118 d.C. un monument în cinstea lui Hadrian, iar în 119 d.C. o inscripție de mulțumire pentru Turbo.

Cum din anul 166 popoarele “barbare” aflate la granița imperiului în frunte cu marcomanii și dacii liberi, atacă provincia, guvernatorii Daciei au luptat din greu ca s-o apere. La un moment dat apărarea cade, atacatorii invadează teritoriul provinciei, pustiesc regiunea auriferă și se îndreaptă spre Ulpia Traiana. Împăratul Marcus Aurelius salvează capitala și i se ridică și lui o inscripție pe la 172, în care i se mulțumește că a scăpat orașul de un dublu pericol: cel al invaziei și cel al răscoalei autohtonilor. Caracalla este prezent în 213 în Dacia, când s-au obținut victorii în luptele din nordul Daciei și Panonia. În cinstea lui au fost ridicate trei inscripții la Ulpia Traiana. Alexander Severus (222-235) a acordat orașului titlul de metropolis și instituie Concilium III Daciarum.

În anul 241, la Sarmizegetusa, conciliul celor trei Dacii (Dacia era împărțită în 3 provincii administrative: Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis și Dacia Malvensis) se închină împăratului Gordian al III-lea (238-244), iar colonia însăși își exprimă devotamentul față de împărat în 239. De la Hadrian și până la Philippus (244-249), Dacia s-a bucurat de liniște și înflorire cu scurte întreruperi. Pe timpul lui Philippus a avut loc invazia carpilor și cel mai mult a avut de suferit zona dintre Olt și Dunăre. Procuratorul provinciei Dacia Apulensis, F. Aelius Hammnonius iunior (247-249) a ieșit victorios asupra carpilor, iar conducerea orașului îi ridică lui Iulius Philippus o statuie cu inscripția “nostro divino domino”. În anul 250, Decius a fost celebrat ca restitutor Daciarum de către Colonia Nova Apulensis, iar Ulpia Traiana i-a ridicat o statuie din bronz ca mulțumire că a apărat Dacia de goți și carpi.

În ultimele două decenii ale dominației romane s-a resimțit criza prin care trecea imperiul și în Dacia și în metropola ei. Astfel că în timpul lui Gallienus (253-268), circulația monetară pe teritoriul Sarmizegetusei scade. Pe fondul atacurilor “barbare” și lipsa soluțiilor de a apăra Dacia, împăratul Aurelian a hotărât retragerea peste Dunăre a armatei și funcționarilor, care au fost urmați și de proprietarii de pământ și de sclavi, dar nu de marea masă a populației. Orașul a continuat să supraviețuiască cu o populație împuținată și modestă, care trăia în palatele părăsite și care în caz de atac, se adăpostea în amfiteatru, transformat într-o fortăreață rezistentă. Viața orașului a încetat probabil odată cu năvălirea hunilor și a popoarelor aduse de aceștia și mai ales după moartea lui Attila când haosul a pus stăpânire peste tot.

Complexul arheologic

 

Ruina amfiteatrului.

 

Templul zeiței Nemesis.

 

Forul lui Traian (forum vetus).

 

Praetorium procuratoris și horreum.

Amfiteatrul este cel mai impunător edificiu al complexului. A fost construit în prima jumătate a secolului al II-lea. În incinta lui aveau loc lupte de gladiatori, încăierări între animale sălbatice și oameni, reprezentații de teatru, declamații și alte manifestații publice.

La o capacitate de aproximativ 5000 de persoane, băncile erau de două feluri: cele pietruite, din apropierea scenei, rezervate persoanelor importante, și cele de sus, de lemn, rezervate spectatorilor de rând. Conform inscripției unei bănci păstrate în muzeu, demnitarii aveau locuri rezervate.[1] În mijlocul amfiteatrului era o cameră subterană, din care a fost recuperată o tablă de marmură, dedicată zeiței Nemesis de către C. Valerius Maximus pecurarius, furnizor de animale.[2]

Templul zeiței Nemesis. În apropierea amfiteatrului a fost construit și un templu dedicat zeiței Nemesis, care era venerată în antichitate de către gladiatori. În cadrul muzeului de arheologie s-au păstrat capiteluri de coloane din templu, precum și câteva table reliefate. Pe una este reprezentată zeița, cu atributele ei, balanța, grifonul și roata.[3]

Palatul Augustalilor (în latină Aedes Augustalium) se află în apropierea forului (avea o intrare în for), în interiorul zidurilor orașului, și era sediul ordinului augustalilor, o corporație influentă, care își recruta membrii din cadrul stratului înstărit al locuitorilor orașului. Ordinul se ocupa cu organizarea de serbări, printre care și cea de la 3 ianuarie, dedicată împăratului aflat la putere. Edificiul impunător și de proporții mari și „închide la mijloc o curte centrală (despărțită în două printr-un zid), înconjurată dinspre apus și răsărit de cîte o bazilică”. În mijlocul curții se afla pe un soclu impunător altarul împăratului.[4]

Obiectele valoroase ale corporației erau păstrate într-o încăpere subterană, cu pardoseală de piatră, pereți tencuiți și o ușă de siguranță.[5] Printre obiectele descoperite odată cu palatul sunt fusul unei coloane cu o inscripție privitoare la donația făcută de consilierul Coloniei Antonius Super, două inscripții cu numele fiilor ctitorului palatului: cavalerii și membrii consiliului orășenesc Marcus Procilius Iulianus și Marcus Procilius Regulus [6]

Complexul arheologic de la Sarmizegetusa mai cuprinde:

  • Templul lui Liber Pater
  • Templul zeilor Domnus și Domna
  • Sanctuarul zeilor Aesculapius și Hygia
  • Templul zeului Mithra
  • Templul zeilor palmireni
  • Templul Mare
  • Templul zeului Silvanus
  • Horreum
  • Praetorum procuratoris (sediul procuratorului financiar al Daciei Apulensis)
  • Forul lui Traian (forum vetus)
  • Forum novum
  • Capitoliul
  • Insulele de locuinte de la vest de cele două foruri
  • Necropola estică
admin May 6, 2017 0

Barajul Gura Apelor

Barajul de la Gura Apei (sau Gura Apelor) este un baraj artificial construit între anii 1975 și 1986 pe valea Râului Mare, la aproximativ 40 de km de Hațeg, la intrarea în Parcul Național Retezat din Munții Retezat (Carpații Meridionali, România). Este cel mai mare baraj de anrocamente și miez de argilă din Europa[1].

Construcția barajului a început în 1975. Dimensiunile lui sunt impresionante: 168 m înălțime, 225 milioane de metri cubi de apă în lacul de acumulare, dimensiunile întregului baraj le întrec de trei ori pe cele ale piramidei lui Keops[2]. Pe cursul râului Mare a fost construită o salbă de 10 hidrocentrale. Amenajarea hidroenergetică Râul Mare-Retezat are ca rol atât producerea de energie electrică, cât și regularizarea cursului râului și atenuarea undelor de viitură. Ultima verigă finalizată este formată din lacul de acumulare, barajul și hidrocentrala de la Sântămăria-Orlea. Lacul de acumulare de la Orlea asigură alimentarea cu apă a aproape jumătate din județul Hunedoara, a orașelor Hațeg, Călan, Simeria, Deva.

Date hidrotehnice:

Totul a început în anul 1974, când, în urma Hotărârii Consiliului de Miniștri nr.759, amenajarea hidroenergetică Râul Mare–Retezat, formată din barajul Gura Apelor, hidrocentrala subterană Retezat și hidrocentrala Clopotiva, a luat ființă ca prima investiție pentru amenajarea potențialului hidroenergetic al Râului Mare.

Amenajarea hidroenergetică Râul Mare-Retezat cuprinde barajul Gura Apelor și hidrocentralele Retezat și Clopotiva, cu o putere instalată de 349 MW și o energie medie multianuală de 629,50 GWh.

Barajul Gura Apelor este un baraj din anrocamente cu nucleu central de argilă, cu înălțimea de 168 m. Acesta este amplasat la confluența râurilor Lăpușnicul Mare, Lăpușnicul Mic și râul Șes, în locul numit Gura Apelor, situat la 45 km de orașul Hațeg. Lacul de acumulare Gura Apelor are o suprafață de 390 ha și un volum total de 210 milioane mc, asigurat prin captarea debitelor Râului Mare și a debitelor cursurilor de apă captate prin intermediul aducțiunii secundare și aducțiunii principale Retezat.

Hidrocentrala Retezat, construcție subterană realizată între anii 19771986, este a doua centrală de vârf de pe râurile interioare din țară. Aceasta este echipată cu două turbine de tip Francis, cu o putere instalată de 335 MW și o energie medie multianuală de 605 GWh.

Hidrocentrala Clopotiva, situată în aval de hidrocentrala Retezat, este echipată cu două turbine de tip Kaplan cu o putere instalată de 14 MW. Este o centrală pe derivație, cu rol de centrală de restituție.

Cele 9 hidrocentrale din cadrul Amenajării hidroenergetice Râul Mare Aval au o putere instalată totală de 134,3 MW și asigură o producție medie anuală a energiei de 193,4 GWh. Amenajarea situată în depresiunea Hațegului, între hidrocentrala Clopotiva și confluența Râului Mare cu râul Strei, cuprinde 3 acumulări (Ostrovul Mic, Păclișa și Hațeg) realizate cu baraj și diguri perimetrale din materiale locale, și cu centrală în frontul de retenție, și 6 hidrocentrale amplasate pe canale de derivație (Ostrovul Mare, Cârnești I, Cârnești II, Totești I, Totești II și Orlea). Toate hidrocentralele sunt echipate cu câte două turbine de tip Kaplan[3].

 

preluare WIKIPEDIA

admin April 11, 2017 0

Lacul Zanoaga

Lacul Zănoaga Mare

Lacul Zănoaga Mare este un lac glaciar situat în Munții Retezat, care fac parte din grupa montană Retezat-Godeanu a Carpaților Meridionali. Este cel mai adânc lac de acest tip din țară, adâncimea lui maximă fiind de 29 m. Este un lac format într-un circ glaciar.[1]

Glaciațiunile cuaternare pleistocene din Carpați au lăsat numeroase urme: căldări (circuri glaciare), văi suspendate, văi cu profil în formă de U și în trepte, morene și lacuri glaciare. Asemenea urme, care au fost atribuite ultimelor două glaciațiuni, Riss si Wurm, se întâlnesc în Munții Rodnei, Munții Călimani, Munții Bucegi, Munții Făgăraș, Munții Iezer-Păpușa, Munții Parîng, Munții Retezat, Munții Godeanu și Muntii Țarcu.

În general, lăcașurile lacurilor au fost dăltuite de ghețari în stânca tare a masivelor muntoase, la obârșia văilor sau chiar pe văi, formând lacuri de circ și de vale glaciara. Cele mai numeroase s-au format în neregularitățile create de morenele de fund frontale si laterale ale glaciațiunii de calotă.

Lacurile de circ au ponderea cea mai mare, sunt mici în suprafață și puțin adânci, dar sunt cunoscute și cazuri cu adâncimi surprinzătoare. Circurile glaciare au o formă oarecum circulară și se găsesc în imediata apropiere a crestei muntoase, la obârșia văilor. Zăpezile accumulate și transformate în gheață la obârșia văilor, prin subsăpare au format depresiuni limitate în partea inferioară de praguri glaciare. Acest tip de lacuri se găsește în fiecare lanț muntos care a fost afectat de glaciațiune: în Munții Rodnei, Munții Făgăraș și Munții Retezat (lacurile Bîlea, Podragu, Capra, Buda, Bucura, Zănoaga).

Lacurile de circ nu se gasesc numai izolate, la obârșia unei vai. În anumite bazine superioare mai mari și ramificate s-au dezvoltat suite de circuri, numite circuri complexe (de exemplu Bucura în Munții Retezat). O alta formă întâlnită în relieful glaciar este aceea a circurilor în trepte, dezvoltate pe același ax de vale, ca urmare a succesiunii fazelor glaciare.

admin April 11, 2017 0

Lacul Bucura

Lacul Bucura este un lac glaciar situat în Parcul Național Retezat din Munții Retezat. Este cel mai mare lac glaciar din România.

Se află în căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga și Șaua Bucurei, fiind orientat în direcția nord – sud, la altitudinea de 2.040 m. Suprafata lacului este de 8,90 ha, având lungimea de 550 m și lățimea medie de 160 m, iar perimetrul de circa 1390 m. Lățimea maximă este de 225 m, iar volumul estimat este de circa 625.000 m³. Adâncimea maximă a apei lacului este de 15,5 m, în dreptul intrării Izvorului Pelegii în lac. Lacul este alimentat de 5 izvoare principale. Apa lacului deversează printr-un singur emisar ce o trimite spre Lacul Lia, cu un debit de aproximativ 250 l pe secundă. Populația piscicolă este autohtonă, în lac nefăcându-se populări artificiale.

Accesul la lac se face din șoseaua HațegCaransebeș, de la km 61 (Cârnești), prin Clopotiva – Grebla – Gura Zlata – Gura Apei, circa 35 km de drum asfaltat. De aici se urcă pe drumul forestier ce se oprește la Drăcșanu, pe o distanță de 14 km. Apoi, trecând pe la cascada Fetele Voilesei, urmărind valea Lăpușnicului Mare, până la Gura Bucurii, și trecând pe lângă Lacul Lia se ajunge la Bucura.